Mâncare Indiană şi ceaiuri de neratat (1)

Mâncare Indiană şi ceaiuri de neratat (1)

9 min read

Dacă ai călători în India pentru prima dată, ce ai alege să guşti?
Deliciosul naan, un ceai sărat şi … roz sau o mâncare ce creează dependenţă?

Nu-i aşa că primul lucru care îţi vine în minte când spui mâncare indiană este mâncare picantă?

Ei bine, mâncarea indiană foloseşte multe condimente (mai mult sau mai puţin picante), dar are şi multe dulciuri gustoase.

Iată câteva idei de mâncare şi băuturi dintre cele preferate de mine:

Feluri principale:

De departe, cel mai mult mi-a plăcut Paneer – o mâncare pe bază de sos roşii, caju şi pudră de chili din Kashmir care dă culoare mâncării, dar nu e iute. Alături de alte ingrediente care abia aşteaptă să le descoperi formează un sos cremos în care se adaugă apoi brânza proaspătă numită Paneer. Se fierbe timp de câteva minute (aprox. 10 minute) şi gata.

Aloo Chaat – este un fel de mâncare de cartofi de pe la noi cu sos de roşii şi masala cu un gust dulceag. De regulă fiind condimentată o mâncam cu naan.

Momos în varianta cu carne sau vegetariană. Un fel de Dim Sum despre care se spune că sunt de origine tibetană.
Mie personal mi-au plăcut mai mult în varianta în care erau prăjite în tigaie, decât cele doar fierte.

Cert este că indienii iubesc momos atât de mult încât acum vreo 2 ani un politician din Jammu şi Kashmir declara că vrea să interzică consumul de momos.

De ce? Se pare că se obişnuieşte să fie adăugat monoglutamat de sodiu ca şi potentiator de aromă, acesta provocând dependenţă (pe care apropo, îl regăsim destul de des în produsele procesate din supermarket, nu e nimic neobişnuit). Politicianul spunea chiar că, consideră consumul de momos mai periculos decât consumul de alcool. Dacă o astfel de propunere chiar s-ar concretiza în viitor, sigur ar provoca o puternică opoziţie din partea iubitorilor de momos.

Dacă nu este din categoria desert, orice altceva se mănâncă de regulă cu lipii, fie că este vorba despre roti, naan, poori sau o altă variantă.

Eu una prefer naan-ul când este încă fierbinte peste care pui o porţie generoasă de unt care se va topi până ce ţi se va scurge pe degete. Dacă se răceşte nu prea mai este aşa bun.

Cel mai bun naan l-am gustat aici.

Cel mai des în zona în care am călătorit, am gustat roti şi naan.

Cum faci diferenţa între roti şi naan?

Naan este pregătit cu faină rafinată (este mai albă şi mai moale), pe când roti se pregăteşte cu faină nerafinată (mai închisă la culoare şi mai uscată).

Mâncăruri mai puţin pe gustul meu, dar care merită menţionate pentru că sunt reţete foarte vechi, sunt Idli şi Medu Vada, mâncăruri care sunt de fapt din sudul Indiei.

Ambele se mănâncă cu chutney sau legume, altfel nu prea au gust, sunt destul de fade.

De fapt Idli, Medu Vada şi Dosa sunt făcute din acelaşi aluat doar ca Idli e fiert, Medu Vada este prăjit şi Dosa este coaptă în tigaie.

Deserturi:

La desert mi-a fost cel mai greu să mă hotărăsc ce las pe listă pentru că au foarte multe deserturi bune. Unele dintre ele extrem de dulci, chiar şi pentru mine.

Preferatele mele au fost:
Barfi – un desert delicios cu cocos şi banană.

Malpua – un aluat prăjit, ca o mini clatită cu sos foaaaarte dulce.

Kulfi – îngheţată locală pe bază de lapte concentrat, scăzut la foc mic şi cu fructe

Rasmalai – biluţe din lapte şi zahăr. Iniţial am crezut că sunt făcute din pâine. Consistenţa lor la asta mă ducea cu gândul.

Shahi Tukda (numită şi Royal Peace) – de fapt conţine pâine facută după o reţetă locală, cu zahăr şi cremă. A fost cel mai bun desert pe care l-am până acum mâncat acolo.

Ceaiuri:

Sigur că Masala ceai este mult mai întâlnit, dar ce ai spune de un ceai roz şi sărat?

Originar din Kashmir, se numeşte Noon Chai şi are la bază frunze dintr-un ceai verde special numit Namkeen.

Se foloseşte un anumit tip de frunze de ceai care atunci când sunt fierte, ceaiul devine roz. Cu cât le fierbi mai mult, cu atât ceaiul este mai roz şi mai gustos. E bine să le fierbi cam 30 de minute. Se adaugă lapte de vacă şi sare.

Se spune că acest ceai este foarte bun pentru ameţeli, deshidratare şi că ajută la digestie.

Cel mai mult mi-a placut ceaiul din Kashmir.

Mai exact, se numeşte Kashmir Masala Qahwa şi conţine şofran, ceai verde, cardamon, scorţişoară, cuişoare, stamine de şofran, piper negru şi plante. Aroma de scorţişoară mă duce mereu cu gândul la un ceai pe care îl bei într-o zi răcoroasă de iarnă.

Din păcate nu am reuşit să refac stocul de ceai din Kashmir odată întoarsă în Romania pentru că momentan pe piaţa românească nu există acest ceai. Cei din comunitatea indiană de la noi mi-au spus că din fericire nu trebuie să merg până în Kashmir ca să îl cumpăr :), îl găsesc şi în Delhi.

Ce mai trebuie să ştii?

  • Mâncarea stradală (street food) este o experienţă în sine.

Nu este de ratat, dar cel mai bine este să mergi cu un ghid local. Dacă nu, măcar ia în considerare ca mâncarea să fie preparată pe loc, să fie fierbinte (nu care cumva să fii stat în soare).

Eu nu am stat deoparte. Am gustat samosa şi am băut un Lassi delicios.

Lassi este un iaurt sărat, numai bun de băut într-o zi călduroasă în Delhi!

Înţeleg că este foarte bun şi pentru stomac. Doar să ai grijă de unde cumperi dacă te opreşti la întâmplare pe stradă. Se pare că pentru turişti este bine să îţi arate că recipientul este sigilat şi să îl desfacă în faţa ta.

  • Nu te speria de ideea ca vei merge în India şi nu vei avea ce să mănânci.

Da, sunt zone în care mâncarea este picantă, dar poţi găsi şi alternative atâta timp cât îţi păstrezi mintea deschisă (tot aud poveşti că nu ai ce să mănânci, că e foarte condimentat, etc). Plus că, dacă stai la un hotel (cel puţin la 4 şi 5 stele din ce am observat, nu ştiu despre celelalte categorii) îţi vor oferi mâncăruri locale condimentate pe gustul nostru, al europenilor.

  • E bine să iei în considerare şi zona în care vei călători pentru că în nord gustul picant este mai moderat, spre deosebire de sud.

Dintre cele mai cunoscute regiuni sau locuri unde găseşti mâncare picantă sunt New Delhi sau Rajasthan, pe când cea mai picantă mâncare din întreaga Indie se pare că o găseşti în Andhra Pradesh (regiune din sud-estul Indiei, situată la câteva sute de km de Chennai şi Hyderabad).

Eu una nu mănânc foarte picant şi nu am întâmpinat probleme să nu pot mânca din această cauză.

  • Vei avea întotdeauna la alegere muuulte sosuri, dar asta probabil ştii deja. Garnitura de orez nu prea lipseşte ca alternativă.

Eu am mâncat în 2 săptămâni cam tot atâta orez cât mâncasem în ultimii 2 ani de zile. Da, nu prea mănânc aşa des acasă, dar în combinaţie cu sosurile delicioase nu prea ai cum să rezişti tentaţiei.

  • Se mănâncă cu mâna (sau varianta mai curată, întingi cu bucăţi de lipie, naan etc). Vor fi şi voci oripilate care vor spune, ce oroare, dar dacă stai să te gândeşti că pe vremuri şi la noi, în zona rurală, tot aşa se mânca, parcă nu mai este o panică aşa mare. Eu îmi aduc aminte ca în copilăria petrecută la ţară auzeam că dacă mănânci cu mâna, mâncarea este mai gustoasă 🙂
  • Vei găsi şi alternative de mâncare fără carne.

Cam 23-37% din populaţia Indiei este vegetariană (da, studiile au rezultate diferite). Regiunile cu cei mai mulţi vegetarieni sunt: în Haryana, Rajasthan şi Punjab peste 75% din populaţie este vegetariană, urmate imediat de Gujarat (în jur de 70%).

  • Dacă ai ocazia să călătoreşti prin mai multe regiuni, indiferent unde eşti cazat, întreabă întotdeauna ce mâncăruri sunt specifice locului/zonei pentru că au influenţe diferite şi e păcat să nu guşti mâncăruri locale. Sunt mâncaruri precum paneer, aloo chaat pe care le vei gasi mai peste tot, dar si feluri de mâncare mai specifice zonei.
  • Localurile obişnuite (în afară de restaurantele mai scumpe şi hoteluri) sunt extrem de simple. Chiar şi aşa, au frumuseţea lor.

* Călătoria a fost sponsorizată de către Goamit Adventures.

2019-04-29T17:48:38+00:00 aprilie 29th, 2019|Tags: , , , , |0 Comments

Leave A Comment